O poveste bucovineană, povestită de Dan Puric.

Era odată la începuturile vremii, când Dumnezeu încă trudea la pământul ista, precum un răzeș glia sa.
Și clădise un petec de pământ și de jur împrejur numai ape.
Și la o vreme, Dumnezeu obosit de atâta trudă, sta să se hodine.
Iară necuratul, văzându-l pe Dumnezeu, vrea să-l ajute:
"frate-miu, nu vrei să te ajut?"
La care Dumnezeu spune:
"Bine măi nefârtate. Adu-mi tu din adâncurile mărilor pământ și când vii trezește-Mă; spre a o blagoslovi, căci altfel nu merge."

Și necuratul, se duce până'n adâncurile apelor și aduce pământ, iar când se întoarce, Dumnezeu doarmea. Iară văzând asta, aghiuţă încearcă să lipească pământul adus de glia zidită de Dumnezeu. Dar ori de câte ori o încercat, nici un petec de pământ neblagoslovit nu s-o zidit. Șî încearcă necuratul de sute, de mii , de milioane de ori și nimic.
Iară la sfârșit , plin de ciudă, aghiuță'și zice'n sine :
"dacă tot nu reușii să zidesc pământul, atunci să-l omor pe Boșorog".
Și zicând acestelea, necuratul îl ia pe Dumnezeu în braţe și încearcă să-l arunce în ape să-l înece. Dară ori de câte ori pășește necuratul spre apă, se face pământ sub picioarele sale. Și aleargă necuratul spre nord și aleargă spre sud și pământul se zidește sub picioarele sale. Și aleargă spre vest și aleargă spre est și necuratul nu realizase că făcuse semnul Crucii.

Chiar și dormind Dumnezeu lucrează.



Dumnezeu lucrează dormind.